Adevărul este că niciodată nu credeam că voi scrie un blog.
Am ales acest subiect deoarece mi se pare un punct bun de la care să încep aventură mea de scriitoare amatoare. NU CRED ÎN ADEVĂRUL ABSOLUT! În schimb sunt sigură că fiecare om deţine un adevăr. Aceste afirmaţii merită o povestioară, nu-i aşa?
“Mie îmi place să mă culturalizez din când în când, de aceea mai fac vizite la muzee, galerii de artă, etc. Spre sfârşitul unei vizite de genul acesta observ nu departe de mine un tip care arată foarte bine. Aventuroasă din fire şi cu nevoia de o mică distracţie mă hotărăsc să îl urmăresc fără însă să am un scop anume. Aşa că orice exponat îi atrăgea atenţia, devenea şi ţintă mea imediat. Pentru că joacă m-a plictisit am renunţat la mică mea urmărire şi am separat traseul meu de al lui. După câteva secunde observ că tipul bine mă urmăreşte el pe mine. “Wow chiar am reuşit să îi atrag atenţia!” mă gândeam eu. Exponatele se termină şi ieşim amândoi în holul clădirii. Doar că eu mai aveam de rezolvat nişte treburi înăuntru. Aşa că laş baltă jocul stupid şi îmi văd de drum. Nu fac doi păşi şi întorc privirea să văd încotro a plecat el. Surpinzator se oprise, mă fixă, iar privirea lui parcă îmi spunea “ŞI mă laşi aşa?”. O clipă am vrut să mă întorc, însă nu am făcut acest lucru şi bine am făcut pentru că în câteva secunde au apărut cei pe care îi aştepta de fapt, prietenii lui.”
Concluzie: în capul meu se formase o adevărată poveste, în capul lui nimic. Dacă nu i-aş fi văzut pe prietenii lui probabil povestea mea ar fi fost cu un final în care eu marea seducătoare i-aş fi tras clapa tipului bun. Oricum ar fi povestea lui probabil sună aşa: “Unde aţi stat? O nebună mă urmărea prin muzeu!! Nu credeam că mai scap.”
Ceea ce am spus e în parte adevărat dar numai în parte. Cum spunea prietenul meu Holden Caulfield: “Dar oamenii îşi închipuie întotdeauna că lucrurile sunt sută la sută cum spun ei.”
Voi ce credeţi?
