În acest episod se revine pe tărâmul celor vii. Nu este o continuare a celor întâmplate în episodul 10. Aşa că putem presupune doar că operaţia lui Karev a mers bine. De asemenea nu se observă schimbări de situaţie în relaţia lui cu Izzie aşa că totul e peachy. De aceea de ziua ei Izzie primeşte un cadou steamy, imediat după ce îi spune lui Alex despre viziunile cu Denny. Însă Alex nu pare deloc ameninţat de a dead man aşa că totul e chiar bine.
Christina şi Meredith încă nu s-au împăcat ceea ce reprezinta un lucru ciudat nu numai pentru ele ci şi pentru cei din jur care asistă la conflictul tacit.
McSteamy şi Callie încearcă să stea departe de interni. Însă atracţia este prea mare şi McSteamy recidivează la sfârşitul episodului.
În spital este internat un pacient special şi anume un criminal în serie care împarte doctorii în două tabere. Tot datorită acestui pacient avem parte de o confesiune a lui Dr. Shepard care cuprinde cumva motivaţia lui de a deveni chirurg.
Dr. Bailey se află într-o situaţie ciudată deoarece doctorul alături de care participa la vindecarea unui copil moarem pe neaşteptate. Înlocuitoarea apare imediat şi este Dr. Arizona Robbins care preia comanda în acest caz. Ea schimbă total planul de vindecare al micului pacient şi îl pune direct pe lista de transplanturi.
Cam asta s-a întâmplat în spitalul nostru favorit Seattle Grace în acest episod.
Enjoy!
Posts Tagged ‘Izzie’
Grey’s Anatomy episodul 11- seria 5
ianuarie 16, 2009Grey’s anatomy episodul 6- seria 5
noiembrie 10, 2008Ce mai avea nevoie Seattle Grace în afară de un nou set de reguli? A new Kidd on the block. Vorbesc bineînţeles de Dr. Owen Hunt, pentru care scenariştii ne-au pregătit mai mult sau mai puţin subtil.
Ce legătură au porcii cu medicina? Dr. Owen Hunt ne demonstrează într-un mod foarte grafic cum exersatul abilităţilor medicale de porci poate fi o mare lecţie învăţată. Izzie însă nu este de acord cu utilizarea animalelor vii în experimente medicale, aşa că are o mică dispută cu noul venit. Nu este singura care pune la îndoială capacităţile doctorului Hunt, Dr. Shepard şi Dr. Sloan au grijă să îi explice lui Owen că nu se mai află pe terenul de luptă ci într-un spital unde dispune de toate cele necesare practicării medicinei. Dacă în aceste cazuri s-au produs scântei, revederea cu Dr. Yang sigur nu a produs. Oricum într-un final aflăm şi motivele pentru care a acceptat oferta de la Seattle Grace şi bineînţeles că descoperim un personaj tipic serialului, adică cu un dark past. Totul numai lapte şi miere pentru Alex Karev şi Izzie Stevens, doar că toate persoanele de pe planetă s-au prins care era de fapt subtilitatea întrebării lui Alex “So we can still fuck other people?”, pe când Izzie nu a înţeles nimic. Însă dulce e împăcarea, iar această regulă li se aplică şi lor. Nu pot uita de Hahn şi Torres, dacă pentru una descoperirea lesbianismului e o adevărată revelaţie, cealaltă are nevoie de McSteamy, ghiciţi voi care şi cum.
Enjoy!
Grey’s anatomy episodul 5- seria 5
octombrie 24, 2008Seattle Grace a revenit în paginile anuarelor medicale, prin intermediul lui Derek Shepard şi reuşita lui în a micşora tumori pe creier prin injectarea unui virus. Acest fapt ar fi trebuit să stârnească doar bucurie, însă ies la suprafaţă orgoliile medicale. Astfel că Meredith este nemulţumită de faptul că nu a primit nici un merit în această reuşită medicală deşi ea a venit cu ideea şi a muncit cot la cot cu Shepard, iar Sloan devine depresiv şi încearcă să îşi găsească un proiect medical pe care să îl ducă la bun sfârşit.
La orizont apare o nouă oprtunitate pentru ca spitalul să apară din nou în ziare. 6 transplanturi de rinichi legate între ele. De aceea provocarea cea mai mare este să nu piardă un donator, pentru că dacă acest lucru s-ar întâmplă nicio operaţie nu ar avea loc. Printre pacienţi şi donatori avem o amantă şi o soţie care sunt gata să distrugă tot acest maraton, un băiat care vrea doar banii tatălui şi nişte oameni disperaţi să îşi primească rinichiul. Un alt moment delicat are loc în timpul operaţiilor când Meredith scapă un rinichi. Din fericire totul se termină cu bine din punct de vedere medical şi Chief e fericit.
George rămâne indiferent la încercările lui Lexie de ai capta atenţia. Meredith şi Derek îşi rezolvă mica dispută când îşi dau seamă fiecare că a greşit într-un anumit sens. Christina simte lipsa unui partener de viaţă ceea ce o face să se gândească la o relaţie cu un intern, dar renunţă la idee pentru că nici un intern nu va putea fi un bărbat adevărat cum era Burke. Dorinţa de a întâlnii un bărbat adevărat se pare că i se îndeplineşte când doctorul Hunt îşi face apariţia la sfârşitul episodului şi s-ar părea că de data asta e here to stay. Izzie şi Alex se luptă tot episodul să îşi rezolve problemele. Callie este încă sub impresia primei întâlnirii între ea şi Erica, însă primeşte într-un final “ajutor” de la Mark.
Încă un episod reuşit se pare că scenariştii serialului încă mai au resurse, pe care probabil şi le-au adunat în timpul grevei.
Enjoy!
Grey’s anatomy ep 4- sezonul 5
octombrie 19, 2008Cu o mică întârziere vine şi rezumatul la cel mai recent episod. Se pare că noul regulament impus în spital se respecta cu stricteţe, nu ca în trecut. Rezultatele se văd imediat: rezidenţii sunt obligaţi să exploreze noi specializări, iar amestecul între viaţa privată şi cea personală se vrea redus la minim. Cu acest episod ne întoarcem puţin spre începuturile serialului când balanţa de cazuri medicale şi intimităţile staffului era destul de echilibrată.
Din episod:
O nouă dispută în paradisul Derek şi Meredith care se rezolvă neobişnuit aş putea zice cu steagul păcii. Aflăm că specializarea chirurgie este echivalentă cu Vestul Sălbatic, ca să fiu pe înţelesul tuturor Izzie descoperă un caz chirurgical, Alex îl fură şi în final Izzie îl fură înapoi. George devine egal cu ceilalţi pentru că şi-a luat examenul de rezidenţă, asta după ce s-a comportat admirabil tot timpul episodului ajutând un copil să îşi depăşească frica de operaţie. Christina ajunge în zona relaxată a spitalului şi anume secţia de dermatologie. Acolo medicii primesc masaje, tratamente faciale şi totul e calm şi plăcut. Callie cu Erica trec la o nouă etapă în relaţia lor, începând să exploreze un teritoriu nou, mai exact cel al relaţiilor între femei.
Astea fiind spuse vă urez vizionare plăcută. Este un episod old school, deşi regulile sunt noi. Cât timp? Nu ştiu, dar momentan mi-a făcut seara mai plăcută.
Enjoy!
Grey’s anatomy episodul 3- seria 5
octombrie 10, 2008Incredibil dar episodul 3 le-a depăşit mult pe primele două. Pot spune că primele două au fost o lungă introducere la ceea ce urma să se întâmple. Să fie oare noile reguli ale spitalului? Nu ştiu. Cu siguranţă însă am fost captivată mai mult de ceea ce se întâmpla pe ecran.
Bineînţeles a avut loc o nouă confruntare în paradisul numit “Meredith and Derek” atunci când ea este pusă în situaţia de a alege între prieteni şi McDreamy. De asemenea are loc o mică rotaţie în relaţiile de prietenie unde Lexie începe să devină tot mai apropiată de McSteamy, ar fi cel puţin interesant, dar să vedem. George îşi dă examenul de rezidenţă abia la sfârşitul episodului, asta din cauza unei inundaţii în spital. Această inundaţie aduce în prim-plan dorinţa lui Chief de a recăpăta controlul asupra spitalului. Dorinţa se dovedeşte oarecum nocivă, însă creierul lucid a lui Bailey îl ajută să revină totuşi cu picioarele pe pământ. Alex trebuie să-l îngrijească pe cel mai ghinionist pacient care în final se dovedeşte norocos. Izzie devine outsider, cel puţin aparent şi pentru moment. Not steamy moments for Christina în schimb dovedeşte ca de obicei că are şi un suflet sub masca de oţel pe care o afişează.
Cea mai tare replică a episodului e………..Hello!!!………..
Enjoy!
Grey’s anatomy- episoadele 1,2- sezonul 5
octombrie 5, 2008Am aşteptat cu nerăbdare sezonul nou. Sincer îmi aminteam vag sfârşitul seriei trecute aşa că în timpul celor două ore derulam în minte ultimul episod. De fapt prea multe lucruri palpitante nu s-au întâmplat. Da, Seattle Grace a căzut pe locul al 12-lea în topul spitalelor universitare, dar nu cred că producătorii vor ca Grey’s să păţească la fel în topul serialelor!
3 femei într-o limuzină au rolul, chipurile, de a anima plictiseala din spital. Drept vorbind nu prea reuşesc. Nu sunt cazuri deosebite din punct de vedere medical în acest episod. Momentul medical de vârf a fost acela în care medicii din Seattle Grace au reuşit să facă un om să meargă prin hipotermie.
Acum vă spun ce s-a mai întâmplat cu personajele. McDreamy (Patrick Dempsey) simte pe pielea lui(la propriu) ce înseamnă să îi dai papucii unei asistente, asta pentru că Rose nu suportă faptul că Derek a minţit-o în ceea ce priveşte sentimentele lui pentru Meredith (Ellen Pompeo). Lexie Grey (Chyler Leigh) se chinuieşte tot episodul să îi spună lui George (T.R. Knight) că îl iubeşte, asta provoacă momente semi-amuzante care îl implică şi pe Dr. Mark Sloan (Eric Dane) care altfel nu ar fi apărut deloc pe ecran. George ar trebui să îşi dea examenul de rezidenţă din nou, dar până la sfârşit nu m-am lămurit cum stă treabă în acest caz. Alex (Justin Chambers) şi cu Izzie (Katherine Heigl) par a fi pe calea cea bună, însă Alex rămâne Alex. Callie (Sara Ramirez) şi Erica Hahn (Brooke Smith) reuşesc să treacă peste situaţia ciudată în care au ajuns. Christina Yang (Sandra Oh) este poate singura care are parte de ceva acţiune odată cu apariţia episodică a doctorului militar, Maiorul Owen Hunt (Kevin McKidd).
Concluzie: La sfarsitul episodului mi-as fi dorit ca Maiorul Hunt sa fie acel personaj care lipseste serialului de la plecarea lui Burke si lui Addison. Sper ca treburile sa devina mai dinamice cum erau la inceput. Alex Karev is still hot!!
Grey’s anatomy
octombrie 5, 2008
Grey’s Anatomy este un serial american lansat în martie 2005. Titlul este inspirat de un tratat de medicină numit Gray’s Anatomy scris de Henry Gray. Personajul principal este Meredith Grey (Ellen Pompeo). Aceasta este intern la secţia de chirurgie a spitalului Seattle Grace. Povestea ei de dragoste cu Dr. Shepard(Patrick Dempsey) este de fapt povestea centrală a serialului. În prezent se difuzează a 5 serie în America în România a treia sau a patra cred.
Asta doar aşa pentru necunoscători. Mai multe informaţii oricum se găsesc pe Wikipedia.
Părerea mea despre serial este una în general bună. Doar că este un serial! aşa că esenţa se diluează cu fiecare sezon şi devine din ce în ce mai tras de păr.
Primul sezon a fost excelent cu 9 episoade care erau atât de pline de acţiune încât aveai impresia ca te uitai 2 ore nu 50 de minute.
Seria a doua a fost reuşită mai ales datorită relaţiei Izzie- Denny care a avut un sfârşit incredibil de trist şi emoţionant.
Seria a treia a însemnat începutul diluarii şi plecarea a două personaje importante care contribuiau mult la valoarea serialului.
Seria a patra a stat sub semnul grevei scenariştilor, iar personajele noi nu reuşesc nici pe departe să fie la fel de spumoase că cele care au plecat.
Seria a cincea a început pe 25 septembrie cu un episod de două ore.
Aceasta a fost doar introducerea.
